Accessibility Tools

Consultare europeană privind viitorul pe termen lung al cooperării transfrontaliere

28 Decembrie 2020
Comitetul Regiunilor, în parteneriat cu Alianța europeană a cetățenilor transfrontalieri, a deschis, până pe 14 martie 2021, o consultare europeană privind viitorul pe termen lung al cooperării transfrontaliere.

Context: Regiunile de frontieră interne reprezintă 40% din teritoriul UE, 30% din populația sa (150 milioane de persoane) şi aproape 2 milioane de lucrători transfrontalieri. Instituirea pieței unice şi a spațiului Schengen au oferit nenumărate noi oportunităţi în aceste zone, şi, în multe cazuri, aceste regiuni au încetat să mai fie periferii, transformându-se în zone de creștere economică.
Numeroase obstacole persistă încă, cetățenii care locuiesc în regiunile de frontieră confruntându-se şi astăzi cu dificultăţi în viața de zi cu zi, atât în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă, accesul la asistenţa medicală, naveta zilnică, cât şi depășirea problemelor administrative. La rândul lor, întreprinderile se confruntă cu dificultăţi care le împiedică creșterea economică, iar autoritățile locale şi regionale (ALR) au de înfruntat obstacole în consolidarea cooperării transfrontaliere, de exemplu în domeniul serviciilor publice transfrontaliere.

Cine poate participa la consultare: orice organizație sau instituție interesată de subiect sau implicată în cooperarea transfrontalieră

Chestionarul în limba română: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/longtermfutureCrossborderCooperation

Sursa de informare pentru această comunicare: https://cor.europa.eu/fr/news/Pages/public-consultation-future-of-cross-border-coop.aspx

Contact pentru detalii sau nelămuriri: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/contactform/longtermfutureCrossborderCooperation

Informații complementare: Alianța europeană a cetățenilor transfrontalieri a luat ființă în 2020, fiind constituită din Comitetul European al Regiunilor (CoR), Asociația regiunilor frontaliere europene (ARFE), Mission Opérationnelle Transfrontalière (MOT) şi Serviciul central european pentru inițiative transfrontaliere (CESCI). Cetățenii interesați care locuiesc în regiunile de frontieră, precum și orice altă persoană interesată, sunt invitați să se alăture Alianței şi să semneze recenta declarație care este disponibilă în toate limbile oficiale ale UE, precum şi în sârbă şi ucraineană, pe pagina web a CoR. Sunt, de asemenea, invitate să se alăture acestui demers structurile transfrontaliere, cum ar fi grupările europene de cooperare teritorială (GECT) şi euroregiunile, precum şi autorităţile locale şi regionale, ONG-urile şi companiile/entitățile private.

Pe baza contribuțiilor obținute prin intermediul Alianței, Comitetul European al Regiunilor intenționează să adopte o rezoluție privind viitorul cooperării transfrontaliere până în 2050, care ar trebui să servească drept contribuție oficială la Conferința privind viitorul Europei.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.