Accessibility Tools

Cerere de propuneri de proiecte: "Proiecte la scară redusă ale Fondului pentru Inovare"

11 Ianuarie 2021
Comisia Europeană, prin intermediul Agenției Executive pentru Inovare şi Rețele (INEA) de la Bruxelles, a lansat prima cerere de propuneri de proiecte din cadrul Fondului pentru Inovare.

Titlul cererii: „Apel pentru propuneri 2020 - Proiecte la scară redusă ale Fondului pentru inovare”

Context:

Aceasta este o cerere de propuneri pentru subvenții ale UE în domeniul demonstrării tehnologiilor inovatoare cu emisii reduse de carbon în cadrul Fondului pentru inovare (FI).
Obiective:
  • să susțină proiecte care demonstrează tehnologii, procese sau produse extrem de inovatoare, care sunt suficient de mature și au un potențial semnificativ de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • să ofere sprijin financiar adaptat nevoilor pieței și profilurilor de risc ale proiectelor eligibile, atrăgând în același timp resurse publice și private suplimentare;
  • să completeze apelul pentru proiecte la scară largă, vizând proiecte la scară mai mică, oferind astfel o altă oportunitate, în special companiilor mici și mijlocii, de a-și susține proiectul.

Acțiunile finanțate:
  • activități care sprijină inovarea în tehnologii și procese cu emisii reduse de carbon în sectoarele enumerate în anexa I la Directiva EU ETS, inclusiv captarea și utilizarea carbonului în condiții de siguranță pentru mediu (CCU), care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, precum și produse care înlocuiesc cele cu consum intens de carbon;
  • activități care ajută la stimularea construcției și funcționării proiectelor care vizează captarea și stocarea geologică a CO2 (CCS) în condiții de siguranță pentru mediu;
  • activități care contribuie la stimularea construcției și funcționării unor tehnologii inovatoare de energie regenerabilă și de stocare a energiei.

Eligibilitate: entități publice şi private, organizații internaționale din state membre ale UE, Norvegia și Islanda

Un proiect poate fi propus și implementat de un singur solicitant/beneficiar sau de un consorțiu de mai mulți parteneri.

Bugetul total disponibil: 100.000.000 €

Proiectele trebuie să aibă un buget de minim 2.500.000 € și maxim 7.500.000 €.

Data limită pentru depunerea aplicațiilor: 10 martie 2021

Fişa de prezentare se regăsește în anexă.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.