Imagini de colecție care au făcut parte din expoziţia „Catedrala Încoronării – Istorie şi Har”, organizată pentru a marca împlinirea a 95 de ani de la sfinţirea Catedralei Încoronării din…
Începând cu orele acestei dimineți, la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, a avut loc prezentarea bilanțului activității desfășurate în anul 2017 a acestei instituții. Conform acestuia, infracțiuni precum…
Unirea Principatelor Române reprezintă momentul esențial în definirea României moderne, iar pentru a marca acest prim pas spre desăvârșirea unității naționale, dar și anul Centenarului Marii Uniri, Consiliului Județean Maramureș,…
În intervalul 19 – 28 ianuarie 2018, la Berlin se desfășoară cea de-a 83-a ediție a Târgului Internațional ”Săptămâna Verde”. La deschiderea evenimentului, Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat de…
Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare va găzdui vineri, 26 ianuarie, de la ora 17:00 un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului. Prin această manifestare,…