Astăzi, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a primit vizita reprezentanților francezi din Departamentul Aude, Franța, care au trimis în ultima perioadă mai multe transporturi cu donații destinate refugiaților din…
Dezvoltarea și modernizarea clădirilor publice, precum și eficientizarea acestora din punct de vedere energetic reprezintă obiective importante pentru echipa Consiliului Județean Maramureș. În acest sens, aleșii județeni s-au întrunit astăzi…
Un reprezentant al Consiliului Județean Maramureș a participat în data de 13 Aprilie 2022 la maratonul de cartare virtual organizat de Departamentul de Stat al Statelor Unite MapGive, în cadrul…
Tot mai mulți copii din Ucraina ajung în Maramureș. Luni, 11 aprilie, 176 de copii ucraineni și îngrijitori acestora, care au trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației,…
Astăzi, 13 aprilie 2022, în prezența a peste 50 de participanți s-a desfășurat prima conferință din proiectul „MaraStrategy”, implementat de Consiliul Județean Maramureș, în cadrul căreia au fost lansate și…