Accessibility Tools

Noul terminal al Aeroportului Internațional "Maramureș" prezentat în cadrul conferinței "DESCHIDERE, DEZVOLTARE, DECOLARE"

Noul terminal al Aeroportului Internațional ”Maramureș”, devenit operațional la finalul săptămânii trecute a fost prezentat în cadrul conferinței „DESCHIDERE, DEZVOLTARE, DECOLARE – Noul Aeroport Internațional Maramureș schimbă perspectiva”, eveniment dedicat rolului strategic al infrastructurii aeroportuare în dezvoltarea economică și turistică a regiunilor.

Conferința a reunit reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai industriei aviatice, ai companiilor aeriene, ai mediului de afaceri și ai instituțiilor din domeniul aviației civile. Alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și de directorul Aeroportului Internațional Maramureș, Dorin Buda au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA, ai Companiei Naționale Aeroporturi București, precum și ai operatorilor aerieni și ai companiilor din industria aviatică.
În deschiderea conferinței, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat că noul terminal reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în județ în ultimii ani și un proiect care va contribui direct la dezvoltarea economică a Maramureșului.

„Un aeroport modern nu înseamnă doar o clădire nouă. Înseamnă conectivitate, investiții, locuri de muncă și oportunități pentru întreaga regiune. Ne dorim ca Aeroportul Internațional Maramureș să devină o adevărată poartă de intrare în nordul României, atât pentru investitori, cât și pentru turiștii care aleg să descopere frumusețile și autenticitatea Maramureșului”, a declarat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

În cadrul conferinței a fost prezentată și investiția realizată la Aeroportul Internațional Maramureș, în valoare de aproximativ 45 de milioane de euro,finanțată din fonduri europene, fonduri guvernamentale și contribuția Consiliului Județean Maramureș. Proiectul nu a presupus doar construirea noului terminal, ci și realizarea infrastructurii necesare funcționării unui aeroport la standarde europene: drumuri de acces, drum perimetral, platforme de staționare, spații tehnice, zone pentru bagaje și toate facilitățile indispensabile desfășurării activității aeroportuare.

Totodată, participanții au fost informați că noul terminal este deja operațional. Recepția oficială a lucrărilor a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar în urma unui efort susținut al echipei aeroportului și al instituțiilor implicate au fost relocate echipamentele necesare funcționării și au fost finalizate toate operațiunile tehnice, astfel încât primii pasageri ai curselor de București și Paris au fost deja procesați prin noul terminal încă de dumincă, 28 iunie 2026.

Directorul Aeroportului Internațional Maramureș, Dorin Buda a evidențiat faptul că această investiție reprezintă un moment de referință pentru dezvoltarea aeroportului și creează premisele necesare pentru atragerea de noi operatori aerieni și extinderea rețelei de destinații disponibile pentru pasageri. Totodată, acesta a subliniat că noua infrastructură oferă condiții moderne, conforme standardelor europene atât pentru călători, cât și pentru operatorii aerieni, contribuind la creșterea competitivității aeroportului și la dezvoltarea economică a întregii regiuni.

În ceea ce privește echipamentele de securitate achiziționate în cadrul proiectului au fost identificate neconformități care au împiedicat punerea acestora în funcțiune. În prezent, activitatea aeroportului se desfășoară în noul terminal utilizând echipamentele relocate din vechiul terminal, astfel încât pasagerii beneficiază de aceleași condiții de siguranță și securitate. În paralel, Consiliul Județean Maramureș analizează toate aspectele juridice și contractuale și va întreprinde demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului, urmând ca instituțiile competente să stabilească toate responsabilitățile care decurg din această situație.

Conferința „DESCHIDERE, DEZVOLTARE, DECOLARE” a evidențiat faptul că investițiile în infrastructura aeroportuară reprezintă un factor esențial pentru dezvoltarea regională, iar noul terminal al Aeroportului Internațional ”Maramureș” oferă premisele necesare pentru atragerea unor noi companii aeriene, diversificarea destinațiilor și consolidarea poziției județului ca pol economic și turistic în nord-vestul României.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.