Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Propunere de parteneriat din partea Adunării Regiunilor din Europa

18 Mai 2020
Consorțiul proiectului „Împreună pentru coeziune: să fim rEUniţi!” (“Together for Cohesion: let’s rEUnite!”) format din Adunarea Regiunilor din Europa şi regiunile/judeţele Trento (Italia), Csongrad (Ungaria), Varazdin (Croaţia), Catalonia (Spania), Timiş şi Alba (România) caută parteneri terți care doresc să demareze o campanie de comunicare axată pe proiecte şi activităţi implementate în cadrul politicii de coeziune a UE.

Prin acest apel pentru entităţi care nu fac parte oficial din consorțiul proiectului se dorește identificarea autorităţilor locale sau regionale, companiilor private, ONG-urilor şi a altor părți interesate care au o poveste de succes a unui proiect sau a unei inițiative (co)finanțate de fondurile europene de coeziune şi care sunt dornice să împărtăşească experiența lor în campania de comunicare a proiectului.
Scopul propunerii:

„Împreună pentru Coeziune” oferă, prin această propunere de participare, oportunitatea de promovare pentru poveşti de succes ale politicii europene de coeziune, mai ales că există exemple numeroase care implică toate regiunile din Europa.

Activităţi principale:

Contribuția s-ar concretiza prin:
  • partajarea poveştii, imaginilor sau videoclipurilor proiectului local finanțat de UE; publicarea se va face pe pagina dedicată de pe site-ul oficial al proiectului;
  • activităţi de diseminare a conținutului media produs în cadrul campaniei pe rețelele de socializare.

Beneficiile participării la această solicitare de parteneriat:
  • vizibilitatea proiectelor organizației/entităţii terțe,
  • accesul la experiențele de învățare ale atelierelor de instruire cu privire la modul de a face o comunicare mai bună a politicii de coeziune,
  • informare periodică cu privire la viitoarele activităţi ale proiectului,
  • informare cu privire la viitorul politicii de coeziune şi la alte oportunităţi de finanțare ale UE,
  • interacțiune cu rețeaua AER.

Contact pentru manifestarea interesului: până pe 20 mai 2020, Birgit Sandu, manager de proiect, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Detalii despre proiect se află pe adresa: https://together4cohesion.eu.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..