Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Consultare publică PNDR: Ghidul destinat înființării grupurilor de producători în sectorul agricol (sM 9.1)

02 Mai 2022
Vineri, 29 aprilie 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat spre consultare publică ghidul solicitantului aferent submăsurii 9.1 - Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol.

Solicitanţii eligibili:

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat sunt grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform legislaţiei naţionale în vigoare.
Activităţile eligibile:

Solicitantul prezintă un plan de afaceri care trebuie să detalieze activităţile planificate ale grupului în raport cu una sau mai multe dintre categoriile enumerate mai jos:
  • adaptarea producției și a produselor producătorilor care sunt membri ai acestor grupuri la cerințele pieței;
  • introducerea în comun a produselor pe piață, inclusiv pregătirea pentru vânzare, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea cumpărătorilor en gros;
  • stabilirea unor norme comune privind informarea asupra producției, acordând o atenție deosebită recoltării și disponibilității;
  • alte activități care pot fi desfășurate de către grupurile de producători, cum ar fi dezvoltarea competențelor în materie de exploatare și de comercializare, precum și organizarea și facilitarea proceselor de inovare.

Rata sprijinului public nerambursabil:

Rata sprijinului public nerambursabil acordat va fi de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere şi suma maximă de 100.000 euro/an.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Prin Submăsura 9.1 nu se pot finanţa cheltuielile pentru fuzionarea grupurilor de producători existente.

Perioada de consultare:

Documentul este lansat în consultare publică pentru o perioadă de 10 zile de la data lansării, respectiv 29 aprilie 2022.

Propunerile și sugestiile de modificare/îmbunătățire pot fi transmise la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ghidul poate fi consultat pe adresa: https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/28745/pndr-ghidul-destinat-infiintarii-grupurilor-de-producatori-in-sectorul-agricol-sm-9-1-lansat-spre-consultare-publica

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..