Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Cerere de propuneri de proiecte 2021: Economia circulară şi sectoarele bioeconomice

11 Noiembrie 2021
Programul „Orizont Europa” a deschis recent o linie de finanţare, prin care sunt prevăzute fonduri pentru asistenţă tehnică privind pregătirea/dezvoltarea unor proiecte pentru „Iniţiativa oraşelor şi regiunilor circulare”.

Programul: „Orizont Europa 2021-2027”
Scopul:

Beneficiarii CCRI-PDA sunt promotorii publici și privați de proiecte, cum ar fi autoritățile locale și regionale sau grupările acestora, operatorii și organismele publice/private de infrastructură, utilități și servicii, actorii industriali (inclusiv IMM-urile).

Scopul CCRI-PDA este de a ajuta aceşti promotori să-și dezvolte proiectele de economie circulară și să reunească expertiza tehnică, economică și juridică necesară pentru dezvoltarea proiectelor de investiții în economia circulară la scară locală și regională care să aibă ca rezultat lansarea efectivă a investițiilor chiar pe parcursul proiectului.

Acțiuni eligibile:

Acțiunile de coordonare şi sprijin sunt activități care contribuie la obiectivele programului „Orizont Europa”. Ele exclud activitățile de cercetare și inovare, cu excepția celor desfășurate în cadrul componentei „Extinderea participării și răspândirea excelenței” a programului. Sunt eligibile acțiunile de coordonare „de jos în sus” (bottom-up) care promovează cooperarea între entitățile juridice din statele membre și țările asociate.

Eligibilitate: orice entitate constituită legal pe teritoriul unui stat eligibil.

Beneficiarii acestui tip de asistenţă sunt promotorii publici și privați de proiecte, cum ar fi autoritățile locale și regionale sau grupările acestora, operatorii și organismele publice/private de infrastructură, utilități și servicii, actorii industriali (inclusiv IMM-urile).

Bugetul total: 10.000.000 €.

Data limită pentru depunerea aplicațiilor: 15 februarie 2022 (ora 17:00 la Bruxelles).

Fişa de prezentare se regăsește în anexă.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..